
Când aveam 18-20 de ani ziceam mereu prietenilor mei că oricând au nevoie de mine, la orice oră, eu voi fi acolo…
Și chiar credeam asta. Simțeam asta.
Pentru că nu mă învățasem nimeni în revistele Bravo despre valori, nu știam că asta era valoarea mea principală: Prietenia.
Cred că atunci când s-au adunat stelele și ai mei s-au întâlnit să mă creeze pe mine, Universul a presărat praful valorii Prietenie. Efectiv de când mă știu și am amintiri conștiente, am tânjit după prieteni. Am avut prieteni, copii apropiați în toate mediile în care eram.
Sufeream mult dacă nu eram inclusă, dacă o prietenă ”foarte bună” mă trăda.
Puneam tot suflul sufletului meu. Credeam, speram, îmi doream.
Zilele trecute mi-am dat seama într-un exercițiu profund că deși anul ăsta mi-am redefinit valorile mele în viață, nu am inclus Prietenia. Cum a scăpat?
Aș avea eu o explicație, cel mai probabil anul acesta lucrurile s-au așezat puțin diferit în mine la capitolul acesta. Și vă povestesc imediat de ce. Însă tot merită locul ei în valorile mele și a fost nevoie să fac o reclasificare a valorilor mele și să includ the queen in my life: Prietenia aia adevărată.
Ce înseamnă prietenia pentru mine acum în 2025?
Este spațiul dintre doi oameni în care nu îți e rușine să fii slab. Te simți iubit așa cum ești. Și bun și defect. Este un sentiment de siguranță și respect, încredere și loialitate, timp pentru spațiul personal dar și multă distracție, umor din ăla bun (cine mă cunoaște bine, știe și umorul meu).
Este multă iubire, empatie și GRIJĂ în prietenie. Iar în același timp este și Adevărul la masă cu noi. Putem vorbi sincer având grijă de relația dintre noi și avem încrederea că relația este atât de solidă încât lucrurile au mereu o rezolvare. Toate astea simt eu că vin dintr-o valorizare profundă a omului din fața ta. A prietenului și a valorii de Prietenie.
Mai este un aspect important, cred eu, să existe lucruri în comun, să existe implicare și chiar și după câteva luni de nevorbit tu să știi că poți oricând apela acel număr și cineva îți va răspunde cu un: Sunt aici.
Uitându-mă puțin la ce am scris…îmi dau seama că sunt aspecte aici care au legătură și cu calitatea de OM. Iubirea față de oameni și felul în care relaționezi. Evident, nu poți fi prieten cu toată lumea, dar poți fi OM cu toată lumea…și aici uneori se mai dau restanțe.
Supriza vieții de adult a venit atunci când am aflat că nu toată lumea are această valoare. Mulți tânjesc după ideea de Prietenie dar sensul este destul de diferit la fiecare om. Așa că am luat și câteva țepe, așa cum îi stă bine oricărui adult. Care au durut, m-au dărmat dar apoi mi-au servit lecția. Pardon, lecțiile. Și mi-au dat avânt să merg mai departe…să continui să caut.
Dacă nu încerci, dacă nu ieși din mediul tău, dacă nu îți dai o șansă…nici nu ai cum să găsești și oameni valoroși.
Am prieteni acum pe care îi număr pe degetele de la o mână însă tot cred că îți poți face prieteni oricând, la orice vârstă. Trebuie doar să vrei. Poate ce mi-a lipsit și uneori simt și în prezent ar fi gașca aia de fete (acum poate mame :)) ) cu care să ies mai des, însă tot cred că niciodată nu este prea târziu. 🙂
Este Decembrie și se vorbește mult de bunătate. Eu aș direcționa sărbătoarea aceasta către Prietenie…
Hai să fim mai aproape unii de alții prin valorile pe care noi le avem și prin ceea ce semnifică pentru noi Prietenia. Până la urmă secretul fericirii s-a descoperit. Este dat în proporție foarte mare de relațiile din viața noastră.
Iar în toate relațiile semnificative din viața noastră ar trebui să aducem acest plus de Prietenie, Omenie.
Anul acesta am înțeles că nu vreau să-mi mai ofer energia și timpul meu acolo unde ele nu sunt valorizate. Pentru că și Prietenia este un drum bidirecțional. Niciodată nu a fost unilateral. Iar eu, din iubire de oameni și din credința mea că nu există oameni răi (și NU, nu există :)), am avut tendința să iert și să tolerez mai mult decât mă simțeam eu în regulă s-o fac.
Și pentru că sunt psihoterapeut doar în cabinet, nu și în viața reală :)), e nevoie ca uneori să zic Nu pentru a mă proteja pe mine și sufletul meu. Pentru că eu în mod real am pus iubirea mea acolo. Și este în regulă să nu fim pe aceeași lungime de undă și este în regulă să-mi spui și să ne vedem de drumuri separat.
Dar nu este în regulă să profiți de disponibilitatea și vulnerabilitatea cuiva fără să oferi nimic din energia ta.
Te invit să te gândești la cum este Prietenia pentru tine în viața ta? Este ea o valoare? Vrei să fie? Ce faci ca să fie?
Aveți grijă de voi!

Cu iubire,
Daisy
