Majoritatea cuplurilor care vin la terapie de cuplu au în minte o problemă specifică cu care se confruntă. Uneori unul dintre parteneri are o idee mai clară, o „durere” mai specifică, alteori este definită de amândoi ca „Avem o problemă.”

Ce se întâmplă de fapt, în spate, este că problema este un simptom. Un semnal de alarmă. Un mod prin care relația spune: „aici e ceva ce doare.”

În cabinet, mereu pornim de la simptomul menționat și apoi încercăm împreună să formulăm un obiectiv terapeutic. Ambii parteneri au dreptul lor de a formula un obiectiv de cuplu așa cum îl simte fiecare și așa cum consideră că își doresc să plece împreună la final de proces terapeutic. Deseori este un obiectiv comun la nivel general, de simptom, dar fiecare are nevoile și așteptările proprii iar asta este complet normal și în regulă.

Am observat că puține relații se destramă în timp din lipsă de iubire. Din păcate, sau din fericire, cele mai multe se uzează din oboseală, tăceri, nevoi nespuse și prea mult «trebuie».

M-am gândit să scriu o listă cu cele mai frecvente simptome pentru care cuplurile vin în terapie și ce se află, de fapt, sub ele.

1. Lipsa intimității (emoționale sau sexuale)

Ce se vede de cele mai multe ori este o dorință scăzută din partea unui sau ambilor parteneri. Care este de multe ori catalogată: nu mă mai dorește, nu mă mai iubește, nu îi place deloc de mine. Aspecte care de multe ori nu sunt adevărate.

Mai apare evitarea asta de apropiere din motive legat de istoricul lor personal, ce s-a întâmplat în trecut atunci când au încercat să se apropie și frica de respingere. O frică uneori îndreptățită alteori doar o lipsă mare de comunicare, pentru că și celălalt partener poate trăiește același lucru.

Sentimentul de respingere este echivalent cu o durere de măsea. O știți pe aia, cea mai dureroasă durere? Oamenii vorbesc prea puțin din păcate despre acest tip de durere, al respingerii și de multe ori în societate o facem să pară prea mică pentru cât de tare și mult ne înghite.

Ce se află mereu sub acest simptom este în primul rând EPUIZAREA. Mai ales după apariția copiilor, toate responsabilitățile ne copleșesc și ne mută atenția de la nevoile noastre care ne-ar ajuta să ne reconectăm atât la noi cât și la relația de cuplu.

De fiecare dată descopăr și resentimente mici, dar constante ale partenerilor care datează din preistoria relației lor. Știi acele lucruri peste care zici că e mai bine să treci, că nu contează dar de fapt acest NU CONTEAZĂ – e o frică de confruntare, de conflict, de a te vulnerabiliza pe lucrurile așa de mici.

Și nu în ultimul rând, dar cumva în pașii următori, este lipsa siguranței emoționale. Ce și cum pot să mai spun astfel încât să mă accepți și să înțelegi că am nevoie să mă asculți chiar și atunci când NU ești de acord cu mine? Așa se simte, asta e întrebarea interioară pe care parteneri cu greu o verbalizează chiar și în cabinet.

2. Conflicte frecvente din lucruri „mărunte”

Vase. Gunoi. Cine duce copilul. Cine uită. Cine nu face destul.

O explicație psihologică și aici ar fi despre acest conflict care devine limbajul prin care spunem:
„Mi-e greu și nu mă simt văzut.”

În lipsa unui limbaj emoțional, este foarte greu să mergem spre celălalt cu încrederea că nu ne va pune la zid pentru ceea ce simțim.

3. Tăcerea care se instalează

Cuplurile vin deobicei în acest caz, la inițiativa unuia dintre ei. Iar acest partener povestește cum el este de fapt singurul care vorbește. Eventual îl cataloghează pe partener ca fiind mai introvert, mai liniștit… dar în cabinet ajungem destul de repede de fapt la replici spuse de acest ”introvert” de genul: „Nu mai spun nimic.” și „Nu are rost.”

Din punct de vedere psihologic, aceasta este o retragere defensivă. Un mecanism de protecție, nu de indiferență, care s-a construit în timp înelungat. Cel mai adesea la începutul relației s-a încercat să fie diferit dar nu a existat spațiu pentru ambele nevoie, ambele perspective. Unul din ei a renunțat, cel mai adesea chiar și la propria persoană de dragul copiilor, idei de familie dar și a confortului pe care i l-a dat această tăcere.

4. Singurătatea în doi

Un simptom extrem de dureros și foarte frecvent. Oameni care trăiesc sub același acoperiș, dar nu se mai întâlnesc emoțional.
Relația devine funcțională, dar goală. Se ocupă de responsabilități, de copii și efectiv ei emoțional nu mai simt. Își găsesc refugiul în muncă, copii, un hobby. Sunt acei oameni de foarte multe ori foarte aproape de Burnout. Pentru că atât de multe duc în spate încât nu mai sunt atenți nici la semnalele corpului lor.

Din punct de vedere terapeutic aici lucrăm mult pe conștientizare, psihoeducația momentului, e nevoie să trezim dorința de a trăi altfel, din plin emoțional și nu doar o supraviețuire.

Ce vreau să vă spun este că aceste simptome nu înseamnă eșecuri. E nevoie doar să conștientizăm că suntem 2 oameni într-o relație, cu un background foarte diferit, educație, medii diferite, care au nevoie să învețe să comunice dar și să apropie astfel încât să se reconecteze emoțional. E ușor? NU. Merită? Din plin.

Suntem în săptămâna ce ne duce aproape de o ocazie de a ne sărbători iubirea și dorința sau poate de a o reînvia, și m-am gândit să vă aduc 2 surprize. Sau poate 3, cu reînceperea scrierii de articole pe tema relației de cuplu.plu

Prima surpriză de astăzi este despre o ocazie de vă uita mai atent la relația voastră, cum simptome sau nu, deschid 2 locuri de terapie de cuplu care vor beneficia de 30% reducere pentru primele 3 ședințe online sau fizic (zona PIața Romană, București). Tot ce trebuie să faceți este să-mi scrieți un email la contact@daisyiordan.ro sau la nr de WhatsApp pe care îl găsiți pe site.

Aveți grijă de voi!