Acum adoarme cu capul pe pieptul meu și simt cu tot corpul, toată senzațiile posibile, că acolo e locul lui. Corpul meu simte că acest mic omuleț a făcut parte din mine.

Când s-a născut Amza și am reușit sa alăptez din prima seară am fost extrem de fericită. Pe Toma nu am reușit să-l alăptez mai mult de 2 luni, și alea mixt, deși am încercat tot ce a fost omenește posibil. Am înțeles mai târziu că partea emoțională din mine a fost atât de intensă la problemele apărute după nașterea lui încât mi s-a oprit lactația.

Revenind la Amza, alăptarea a fost lina si perfectă. Fara mastite, ragade sau alte probleme cu sânii, am fost foarte norocoasa. Nu am avut lapte din abundență, a fost fix cât trebuia ca puiul meu să se facă mare.

Înțărcarea a apărut în gândul meu atunci când am simțit că alăptarea nu mai este o plăcere pentru mine.

Cum scriam într-un articol anterior, despre înțărcarea de noapte, am început cu noaptea. La momentul la care l-am înțărcat noaptea mai avea doar 3-4 mese de lapte pe zi. Dimineața, dupa somnul de prânz si seara inainte de culcare. Ocazional una in timpul zilei care era mai mult de confort.

Prima oara când nu mi-a mai cerut seara înainte de culcare eu îl strigam prin casa sa ii dau tzitzi. Si după 2 seri din astea mi-am dat seama ca eu am în plan sa îl înțarc dar strig după el sa vină la san? Cum vine asta?

Păi… Pentru ca nu doar copilul trebuie sa fie pregătit de înțărcare. Și mama. Draga de mama care mereu a fost acolo să se conecteze și să hrănească puiul mic de om, trebuie sa treacă si ea prin procesul de înțărcare emoțională de aceste momente.

Pana la acel moment când a renunțat la mesele de peste zi a fost foarte ușor pentru mine. Mânca bine solide, cumva renunțarea a venit fără sa-mi dau seama.

După ce masa de seară s-a scos, pentru ca înțărcasem deja noaptea și primea un biberon de lapte praf pe la ora 4-5, i-am oferit si inainte de culcare si l-a vrut. Si acum mai bea dar destul de puțin, 60-90ml. Uneori doar se joacă cu biberonul dacă a mâncat foarte bine la cină.

Provocarea reală  a fost de a scoate masa dupa somnul de prânz. Am început sa îi ofer gustarea imediat dupa somn. Uneori o voia, alteori îmi cerea tot san. Am alternat, nu i l-am scos brusc. Pana când a acceptat doar gustarea și am scos masa.

Cu ultima alăptare, de dimineață, ora 6-7, am mers mult. Cred ca aproape o luna a durat si a fost cea mai grea. Realizam ca odată cu ea se termină cu alăptarea. Am procedat altfel, spunându-i ca tzitzi nu mai are lapte si încercând să-i ofer alternativa laptelui praf. Dar daca biberonul de la 4 îl mănâncă, pe cel de la 6 abia îl gusta. Si nici nu voia neapărat. Pentru că el deja de ceva timp nu mai mânca efectiv ci mai mult suzeta și laptele meu chiar era mai puțin.

Avem azi aproape 2 săptămâni de la ultima atașare și puștiul meu mic s-a schimbat destul de mult în raport cu mine. Înainte parca mă vedea doar pentru a mânca și suzeta. Mă chinuiam sa intru in jocul lui dar nu mă primea deloc. La fel cu pupicii sau îmbrățișările, beneficiau doar tatăl și fratele. Astăzi le primesc și eu din plin.

Și da, acum adoarme pe pieptul meu fara sa caute altceva 😊🙈. A fost puțin greu emoțional să renunț la procesul ăsta însă el era pregătit și beneficiile sunt pe măsură. A fost o înțărcare blândă pe toate planurile și mă bucur nespus că s-a întâmplat fără probleme.

Ca și concluzie cred că aș spune că e de reținut așa :

1. Dacă pentru tine, mamă, nu mai este o plăcere, e timpul sa te gândești la o variantă, sa iti faci un plan mental și să vezi cum poți ajunge la el. Când tu nu ești ok nici copilul nu va fi.

2. Să evaluezi și cât de pregătită ești pentru pasul ăsta. Ce presupune, ce pui în loc. Și aici mă refer la obiceiuri, mese, etc.

3. Să observi și dacă copilul este pregătit. Știu că se recomandă alăptarea până la 2 ani, probabil pentru unii e mai bine așa. Eu am simțit că dacă ajung la 2 ani va fi mai greu pentru noi. Amza avea 1an si 5luni++ cand am încheiat complet. Știu că sunt unele mame care alăptează și la 6 ani. Însă mă îndoiesc că este atât de sănătos un timp atât de lung…

Știu că este un sentiment unic atunci când alăptezi și poate fi dificil sa-l închei așa că dacă ai nevoie de consiliere pe partea asta îmi poți scrie. Îți urez mult succes și să fiți bine!