Scrisoare pentru Iubire

Scrisoare pentru Iubire

Dragă Iubire,

Din vremurile de demult ale ființei mele, te-am iubit cu tot sufletul. Îndrăznesc să cred că mi-au fost puse semințele tale încă din frageda pruncie, iar primele cuvinte care s-au așternut vreodată în jurnalul meu erau despre îndrăgostire, despre tine, despre sentimentele adânci ale sufletului meu. Încă de copil obișnuiam să vorbesc cu sufletul și să-l întreb ce simte, căutând mereu să înțeleg esența ta.

Anii au trecut și, când a venit momentul primei iubiri, am trăit cu aceeași patimă intensă. Fiecare relație, fiecare clipă petrecută alături de cei dragi, a fost o celebrare a vieții pe care mi-o dăruiești. Fie că venea o durere sau simțeam o profundă apreciere, totul era dovada vieții în toiul ei – căci iubirea este, în esență, viață.

În fiecare zi îmi lași amprente: în zâmbetul unui trecător, în parfumul florilor de primăvară, în șoaptele blânde ale vântului. Ești muzica tăcută ce dă ritm gândurilor mele și culoarea ce pictează visele, cele care nu se sting niciodată. Astăzi, de Dragobete, sărbătoresc nu doar o zi, ci eternitatea momentelor în care tu m-ai făcut să mă simt cu adevărat vie.

Știu că atunci când ai simțit iubirea necondiționată încă din copilărie, căutarea ei devine firească, pentru că știi cum se simte.

Iar celor care nu au cunoscut această căldură, le e greu să știe ce să caute. Toți o căutăm într-un fel sau altul. Unii mai mult, alții mai puțin.

Ce vreau să-ți mai spun astăzi este: Mulțumesc!

Mulțumesc pentru tot ce mi-ai arătat și mi-ai oferit mie.

Mulțumesc că exiști în inimile oamenilor din viața mea dar și din afara vieții mele.

Mulțumesc că exiști atunci când cineva alege să spună o vorbă bună în loc să dea o palmă sau să înceapă un război. Că exiști atunci când cineva vrea să negocieze, să discute, să rezolve probleme. Acolo, mereu, este cel puțin un strop de iubire. Pentru oameni, pentru umanitate, pentru pace.

Și ce îmi doresc pe final să-ți spun este că te rog să ne mai dai speranță. Să mai rămâi aici cu noi pentru a simți căldura, grija și încrederea în viață.

Oamenii au nevoie de tine constant, pentru totdeauna.

Iar pentru mine, ai fost și vei rămâne farul ce mă îndrumă spre autenticitate, spre viață.

Asta a fost scrisoarea mea pentru Iubire și sunt curioasă ce a trezit în tine. 

Tu mai simți iubirea în viața ta? În ce loc? De la cine? Când? ❤️

Abonează-te la newsletter!

Confirmă abonarea acum și descarcă ghidul gratuit pentru relații de cuplu sănătoase și pline de înțelegere.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

0
    0
    Coșul tău
    Coșul tău e golÎnapoi la magazin
    Scroll to Top