Ajutorul tău sau … ajutor?

Un subiect delicat în lumea mamelor este ajutorul pe care îl primesc din partea partenerilor. Consider că este denumit greșit ca și ajutor, deoarece dacă este și el tatăl copilului ar trebui să fie prezent pentru că asta îi este rolul. Eu recunosc că înainte de a avea copii m-am gândit la acest aspect în ceea ce îl privește pe soțul meu. L-am întrebat și l-am observat cât de implicat este el în viața de familie. Își dorea să stea mai mult pe acasă, avea deschiderea să schimbe un scutec la nevoie?

Sau era mai mult pe distracție 😊? E frumoasă distracția dar atunci când îți întemeiezi o familie și îți dorești cu ardoare un copil, 2, 3 , 4 😊), nu e cazul nostru, dar zic, trebuie să ai în calcul că acest copil/copii au și mama au și tată. Și evident, facem loc și distracției și nevoilor personale pe lângă rolurile de mama și de tată. Am observat că sunt din ce în ce mai mulți bărbați implicați și jos pălăria în față lor că își asumă rolurile de tați și sunt prezenți în viața de familie.

Acolo unde tatăl nu este activ, este prezent mai rar, niciodată cu activități importante cu copilul, se vede. Și știți unde se vede? Pe față mămicilor. Pe fața lor obosită, plină de frustrări pentru că nu mai au timp de nimic altceva în afara de copii. Și putem vorbi de multe tipuri de frustrări, lipsa unui parteneriat în creșterea copiilor poate aduce multă anxietate și pierdere de sine.

Aici mă refer la părinții care sunt încă căsătoriți și au copii împreună, dar unde mamele descoperă după ce se naște copilul că sunt cam singure în activitatea asta.

Mai rău este că ființele astea drăgălașe, copiii, simt dacă mamele nu sunt ok. Dacă tu, ca mamă, ești tristă sau anxioasă o lungă perioadă de timp și copiii vor avea comportamente cu care tu nu vei fi ok. Vei observa că poate sunt mai dependenți de tine, poate vei spune că „nu mă lasă nici să respir”, poate nu vei reuși să pui limite sănătoase și astfel vei avea impresia că „ti se urcă în cap”.

Cine e de vină? NIMENI. Că mereu avem acest talent să punem presiune și mai mare pe noi și să vrem să fim perfecte.

În viziunea mea, important ar fi ca prim pas să fii atentă la tine. Ce se întâmplă cu tine? E momentul să ceri ajutor?

M-am gândit să creez un grup de suport pentru mămicile care au nevoie de ajutor să se regăsească, să își descopere nevoile, să învețe să se relaxeze și să primească și suport din partea mea și a grupului.

Este un eveniment pe care îl gândesc de mult și sper să îl lansez cât mai curând. Va fi primul program de acest fel pentru mine – pilot și va fi gratuit pentru toate mămicile care doresc să se înscrie.

Abonează-te la newsletter!

Confirmă abonarea acum și descarcă ghidul gratuit pentru relații de cuplu sănătoase și pline de înțelegere.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

0
    0
    Coșul tău
    Coșul tău e golÎnapoi la magazin
    Scroll to Top