Ma gandeam astazi in timp ce imi culcam dragonii ca de aproape doua saptamani se vad schimbari mari in relatia dintre picii mei si se pare ca tot ce am facut diferit a avut efect.

Ce s-a intamplat acum doua saptamani? Am facut cateva mici retusuri in abordarea noastra in ceea ce ii priveste si mai ales in ce-l priveste pe Toma.

Gelozia dintre frati este ceva normal. La orice varsta si cu orice diferenta ar fi, ea exista. Primul nascut a avut parte de cativa ani in care a fost totul doar despre el. La noi vorbim de 1a si 11l in care am existat ca familie cu un singur copil.

Toma a fost un copil cu care ne-am inteles mereu foarte usor, a inteles explicatiile noastre, noi am incercat mereu sa fim alaturi de el si chiar pot spune ca pana nu s-a nascut Amza nu am stiut ce este un tantrum. De fapt primele tantrumuri au avut loc acum 6-7 luni, pe cand Toma avea 2ani si 9luni.

Momentul in care Amza a inceput sa fie mai activ, sa mearga pe la 11luni si sa puna mana pe toate jucariile lui atunci s-a dezlantuit si furia lui Toma. Inainte sa facem schimbarile de care vorbeam la inceput, Toma era deja de ceva timp un pic mai dificil. Tantrumurile apareau mult mai frecvent si ne surprindea cu agresivitatea lui catre Amza. Il ciupea, ii ardea cate una cand nu eram pe faza si… ce nu ii facea. Efectiv nu puteam sa ii lasam nesupravegheati nici doua minute ca sigur Amza incasa vreuna. El fiind prea mic nici nu stia ce i se intampla. Iar noua ni se parea mereu atat de nedrept incat doar il certam pe Toma. Si scenele se repetau la nesfarsit.

Asa ca intr-o zi am vorbit cu terapeuta mea, care din mai multe analize pe text (relatia noastra cu piticii) am concluzionat ca e posibil ca Toma sa se simta invadat de catre Amza in spatiul de joaca. De ceva timp noi incercam sa ii facem sa isi ceara jucariile insa aveam mereu senzatia asta in cap ca trebuie sa imparta totul pentru ca sunt…FRATI. Epic Fail. Nu e chiar asa. Fiecare din noi, ca oameni, avem dreptul sa alegem care este spatiul nostru personal. Avem dreptul sa spunem nu atunci cand cineva ne cere un obiect care se afla in mainile noastre.

Cum ar fi sa vina cineva si sa-ti ia telefonul din mana pe principul ca ai stat suficient cu el, acum il vrea si altcineva sa vada cum e?

Sau, mai exista o vorba printre parinti, da-i si lui ca e mai mic. O stiti? E mai mic. Ca si cum daca e mai mic, tu, chiar daca esti si tu mic (un copil de 3 ani) TREBUIE sa ii dai si lui. Da, am avut un moment de constientizare si am schimbat lucrurile.

CONCRET, ce am facut?

In momentul in care o jucarie este la unul din copii in mana este a lui. PUNCT. Celalalt poate cere jucaria, daca are 1a si 5 luni cum are Amza ceri tu ca parinte si in timp invata si el…Amza deja intinde mana chiar daca nu stie inca sa vorbeasca, si o poate primi DOAR daca cel care are jucaria decide ca vrea sa o dea. Daca nu doreste sa o dea, atunci primul copil il va ruga ca atunci cand termina sa il lase si pe el sa se joace cu jucaria mult dorita.

Cat timp va sta jucaria la cel care o detine decide doar el…cel care o are in maini, si ceea ce e minunat este ca acest timp se scurteaza considerabil dupa aceste schimburi de cuvinte. Ii invatam mereu sa folosim cuvinte/gesturi prin care sa respectam si drepturile celorlalti. Pentru ca asta ne dorim si noi in societate, nu?

Este fascinant ca dupa aproape doua saptamani Toma este mult mai bland cu Amza, de cateva zile efectiv au inceput sa relationeze ca doi prieteni la inceput de drum. Toma a inceput sa ii povesteasca lui Amza diverse, sa comunice sub diverse forme chiar daca unul are 3a4l si celalalt 1a5l.

Au invatat sa ceara ce isi doresc si chiar daca inca se mai supara cand nu primesc jucariile mult dorite noi suntem acolo sa ii facem constienti ca e normal sa fim suparati dar nu avem dreptul sa ii lovim pe ceilalti. Am asistat la scene in care Toma il intreba pe Amza daca are voie sa se joace cu el pe aceeasi placa de lego. Pentru cine are doi copii intelege caaat de wow este lucrul asta.

La o scurta analiza impreuna cu sotul meu ne-am dat seama ca trebuie sa ii invatam sa aibe aceste limite si cu alti copii, din parc de exemplu. Acolo Toma mereu a fost darnic, niciodata agresiv pe jucarii. Si am observat ca de cand s-au schimbat lucrurile acasa, a inceput sa puna limite timide si sa spuna ca nu vrea sa dea o masinuta daca e preferata lui in momentul acela. Insa, s-a intamplat ca parintele unui copil din parc sa-i ceara copilului meu sa ii dea jucaria. Sau, sa i se smulga jucariile din maini de catre copiii mai mari sau mai indrazneti.

Cum facem in momentele alea? Pai cred ca e important sa ii invatam pe ei, si aici ma refer la cei de varsta lui Toma, sa spuna cand nu doresc sa imparta si sa ceara celorlalti sa foloseasca cuvintele prin care sa ceara si nu sa smulga jucariile. Evident sa fim si noi acolo, in caz de nevoie.

Greu? Da. Dar nu imposibil.

Sa fim mereu pe faza nu a fost si nu este usor dar se pare ca merita fiecare atentie sporita in directia asta.